VIATA LUI TERENŢIU
Existenţa acestui poet comic este relativ mai bine cunoscută datorită unei biografii a lui Suetoniu, care ne descrie chiar fizicul comediografului: era de statură mijlocie, cu trup delicat, întunecat la piele. Se numea Publius Terentius Afer şi nu provenea din Italia. S-a născut în zona Cartaginei, rivala Romei, rivală care renunţase însă să mai dispute romanilor întâietatea în Mediterana. De aici şi supranumele de Afer, "africanul", care totuşi nu desemna îndeobşte un cartaginez, ci un exponent al populaţiilor învecinate punilor, deci un getul sau un numid. S-a născut în 195 ori în 190, mai degrabă decât în 185 î.Hr. Fusese poate luat ca sclav de către cartaginezi şi vândut de ei romanilor.
Vestigii ale frustrărilor, încercate în copilărie, pot fi detectate în opera lui Terenţiu, deşi supraeul lui pare să fi fost mult mai sever decât cel al lui Plaut. Şi el a răspuns prin râs la frustrările copilăriei.
La Roma, Terenţiu ajunge în posesia senatorului Terentius Lucanus, care-i dă o educaţie aleasă, atras de inteligenţa adolescentului. Apoi îl eliberează.
Aşadar copilăria şi adolescenţa lui Terenţiu au fost marcate nu numai de frustrări, ci şi de grija stăpânului pantru formarea lui, ceea ce a favorizat tendinţa spre meditare asupra omului şi omeniei.
După ce adoptă, cum era şi firesc, prenumele şi numele gentilic al fostului său stăpân, Terenţiu, care ajunge cu vremea să posede o grădină lângă Roma, frecventează cercul Scipionilor, deschis spre preconizarea idealului de "omenie". Terenţiu s-a decis să scrie teatru comic, atât pentru a răspunde unei mode încă răspândite, cât şi ca să dea curs propensiunii sale spre umor. Şi-a alcătuit comediile între 166 şi 160 î.Hr.
În 160 sau 159 î.e.n. pleacă spre Grecia, într-o călătorie de studii, poate spre a-şi procura noi librete comice. însă moare pe drum răpus de boală sau într-un naufragiu.
În 160 sau 159 î.e.n. pleacă spre Grecia, într-o călătorie de studii, poate spre a-şi procura noi librete comice. însă moare pe drum răpus de boală sau într-un naufragiu.
OPERA LUI TERENŢIU
Ni s-au transmis integral şase comedii tererţiene. Care sunt acestea?
În primul rând "Fata din Andros", Andria, reprezentată în 166 î.Hr., ca prima comedie terenţiană. (Comportă o poveste delicată de dragoste între tânărul Pamphilus şi frumoasa Glycerium, fată părăsită în copilărie pe insula Andros şi apoi adusă la Atena. Dar Simo, tatăl îndrăgostitului, vrea să-l însoare pe Pamphilus cu Philumena, fiica prietenului său Chremes. Sclavul Davos manevrează abil şi, în final, Pamphilus se căsătoreşte cu Glycerium, recunoscută şi ea ca fiică a lui Chremes, iar Philumena se mărită cu Charinus, pe care îl iubea cu pasiune).
Se adaugă "Eunucul", Eunuchus (care prezintă tribulaţiile a doi fraţi, tânărul Phaedria, îndrăgostit de curtezana Thais, pe care o cultiva şi militarul Thraso, şi Chaerea. Acesta din urmă se strecoară, deghizat în eunuc, în casa curtezanei, unde se afla tânăra Pamphila, pe care o iubea. În final, Chaerea se căsătoreşte cu Pamphila, în vreme ca Phaedria şi Thraso, care era secondat cu parazitul Gnatho, o adoră în continuare pe Thais).
Interesantă este şi comedia "Cel ce se pedepseşte singur", Heautontimoroumenos (adică bătrânul Menedemus ce îşi cultiva statornic ogorul, pentru că îşi pierduse fiul, tânărul Clinia. Acesta fugise în Asia, deoarece Menedemus nu îl lăsase să se căsătorească cu o fată săracă. După multe peripeţii, care implică pe isteţul sclav Syrus, Clinia, întors acasă, se căsătoreşte cu fata săracă, Antiphila, identificată ca fiica lui Chremes, un alt bătrân al piesei).
Dar cea mai bună comedie terenţiană şi ultima reprezentată, adică în 160 î.Hr., este "Fraţii", Adelphoe (în care doi fraţi bătrâni, Micio şi Demea, practică două moduri de viaţă diferită: cel dintâi trăieşte îmbelşugat şi rafinat la oraş, în vreme ce celălalt îşi cultivă auster ogorul. În final, Demea înţelege cât de greşită fusese educarea severă, dată fiului său Ctesipho, care pusese pe Aeschinus, fratele lui, crescut mai liber de către Micio, să răpească o chitaristă de la un proxenet, pentru uzul lui. Căci Aeschinus se căsătoreşte cu o fată săracă şi onestă).
Celelalte două comedii terenţiene sunt: Phormio (după numele unui parazit) şi "Soacra", Hecyra ( cea mai puţin gustată de publicul poetului).
Se adaugă "Eunucul", Eunuchus (care prezintă tribulaţiile a doi fraţi, tânărul Phaedria, îndrăgostit de curtezana Thais, pe care o cultiva şi militarul Thraso, şi Chaerea. Acesta din urmă se strecoară, deghizat în eunuc, în casa curtezanei, unde se afla tânăra Pamphila, pe care o iubea. În final, Chaerea se căsătoreşte cu Pamphila, în vreme ca Phaedria şi Thraso, care era secondat cu parazitul Gnatho, o adoră în continuare pe Thais).
Interesantă este şi comedia "Cel ce se pedepseşte singur", Heautontimoroumenos (adică bătrânul Menedemus ce îşi cultiva statornic ogorul, pentru că îşi pierduse fiul, tânărul Clinia. Acesta fugise în Asia, deoarece Menedemus nu îl lăsase să se căsătorească cu o fată săracă. După multe peripeţii, care implică pe isteţul sclav Syrus, Clinia, întors acasă, se căsătoreşte cu fata săracă, Antiphila, identificată ca fiica lui Chremes, un alt bătrân al piesei).
Dar cea mai bună comedie terenţiană şi ultima reprezentată, adică în 160 î.Hr., este "Fraţii", Adelphoe (în care doi fraţi bătrâni, Micio şi Demea, practică două moduri de viaţă diferită: cel dintâi trăieşte îmbelşugat şi rafinat la oraş, în vreme ce celălalt îşi cultivă auster ogorul. În final, Demea înţelege cât de greşită fusese educarea severă, dată fiului său Ctesipho, care pusese pe Aeschinus, fratele lui, crescut mai liber de către Micio, să răpească o chitaristă de la un proxenet, pentru uzul lui. Căci Aeschinus se căsătoreşte cu o fată săracă şi onestă).
Celelalte două comedii terenţiene sunt: Phormio (după numele unui parazit) şi "Soacra", Hecyra ( cea mai puţin gustată de publicul poetului).
Subscribe to email feed
