Banner 468

vineri, 5 august 2011

O casă de păpuşi

0 comentarii
 
Henrik Ibsen (n. 20 martie 1828 – d. 23 mai 1906) este un dramaturg norvegian, considerat părintele teatrului modern european, unul dintre reprezentanţii de seamă ai dramei de idei din literatura mondială.

După o adolescenţă marcată de destrămarea familiei, a lucrat ca regizor la teatrul din Bergen. Obţinând o bursă de studii în Germania, a fost influenţat de Soeren Kierkegaard.

Respins şi neînţeles în propria ţară, Ibsen a trăit timp de 27 de ani în străinătate, în Italia şi Germania, în principal la Roma, revenind la Oslo în anii 1890. Paradoxal, după o viaţă petrecută în exil, a primit funeralii de stat.

Faima sa este aceea a unui realist care a înlocuit restricţiile pieselor „bine făcute” ale epocii sale cu drame „naturaliste” scrise în limbajul cotidian, cum ar fi O casă de păpuşi (1879).

A inaugurat în literatura universală teatrul de idei. Creaţia lui Ibsen se impune prin adâncimea viziunii, simplitatea intrigii, gravitatea temei, acuitatea conflictului, voigoarea dialogului şi pasiunile personajelor.

O casă de păpuşi (1897) a fost scrisă cât timp dramaturgul se afla la Roma şi Amalfi, în Italia, într-o vreme în care Europa era cuprinsă de revoluţii. O perspectivă modernă asupra literaturii atât epice, cât şi dramatice apărea, provocând tradiţia romantică. Ibsen este cel care a popularizat drama realistă, derivată din această nouă perspectivă. Piesele lui erau jucate în toată Europa şi traduse în foarte multe limbi. 

O casă de păpuşi a fost publicată la Copenhaga unde a şi avut loc premiera. A fost a doua dintr-o serie de piese realiste ale lui Ibsen.  Prima, Stâlpii societăţii (1877), a creat vâlvă în toată Europa şi a fost repede adoptată de teatrele avangardiste ale continentului. 

Se spune că intriga piesei este bazată pe un eveniment din viaţa lui Ibsen. În 1870, Laura Kieler i-a trimis lui Ibsen o continuare a piesei Brand, numită Fiicele lui Brand şi Ibsen a fost atras de fata frumoasă şi vioaie, poreclind-o „Ciocârlia”. A invitat-o acasă la el şi timp de două luni din vara anului 1872 ea îi vizita casa frecvent. Când s-a căsătorit, doi ani mai târziu, soţul ei a căzut bolnav şi a fost sfătuit să-şi ia un concediu şi să plece într-un climat cald, iar Laura, aşa cum şi Nora face în piesă, a împrumutat în secret bani pentru a putea pleca în excursie. Laura a falsificat o bancnotă, banca a refuzat plata, iar ea i-a spus soţului ei întreaga poveste. Soţul a intentat divorţ, i-a luat copiii şi a primit-o înapoi doar după ce ea a petrecut o lună într-un azil public. 

Laura şi Nora au nume ce seamănă, dar poveştile lor au un punct de cotitură. În piesa lui Ibsen, Nora nu se mai întoarce acasă, nici nu-i spune soţului de banii împrumutaţi. Mai mult, Nora este cea care divorţează de soţul ei.

O casă de păpuşi urmăreşte trezirea Norei Helmer de la viaţa confortabilă pe care o ducea. Fiind condusă toată viaţa ori de tatăl ei, ori de soţul Torvald, Nora ajunge să îşi schimbe părerea despre fundamentele în care ea credea, odată ce căsătoria ei este pusă la test. Împrumutând bani de la Krogstad, falsificând semnătura tatălui ei, ea a putut să plătească o călătorie în Italia pentru a-l salva pe soţul ei bolnav, el neştiind de împrumut, crezând că banii vin de la tatăl Norei. De atunci, ea a trebuit să găsească moduri în care să plătească împrumutul. 

Din expoziţiune aflăm că acţiunea se petrece iarna, în ajunul Crăciunului şi aflăm că Torvald tocmai a fost promovat manager al băncii, unde va primi un salariu uriaş şi va fi foarte puternic. Nora este încântată, fiindcă se gândeşte că va putea să plătească împrumutul. Bucuria ei este însă stricată când Krogstad, furios deoarece tocmai a aflat că poziţia lui la bancă a fost promisă doamnei Linde, o veche colegă de şcoală a Norei care a venit recent în oraş în căutare de lucru, şi o ameninţă pe Nora că va dezvălui secretul ei dacă nu-l convinge pe soţul ei să îi păstreze poziţia. Această ameninţare constă în intriga piesei. Nora încearcă să îl facă pe Torvald să îi menţină postul lui Krogstad folosindu-se de trucurile feminine, dar este lipsită de succes. Torvald îi spune că natura coruptă a lui Krogstad îi este repulsivă şi îi este imposibil să lucreze cu el. Nora devine foarte îngrijorată.

Ziua următoare, Norei îi este frică de faptul că Krogstad ar putea apărea în orice moment. Agitaţia ei este redusă de preocuparea pentru balul care va avea loc seara următoare în apartamentul unui vecin. Când Torvald se întoarce de la bancă, Nora iar pledează pentru Krogstad. De data aceasta, Torvald nu doar refuză, ci şi trimite înştiinţarea de concediere pe care deja o pregătise pentru Krogstad, asigurând-o pe Nora că va lua asupra sa toate lucrurile rele ce vor rezulta din asta. Nora este mişcată profund de spusele lui. Ea începe să ia în considerare posibilitatea ca acest episod să transforme în bine căsnicia lor, dar şi varianta sinuciderii.

Între timp ea conversează şi flirtează cu Doctorul Rank. Aflând că el este pe moarte, are o conversaţie intimă cu el care culminează cu doctorul mărturisindu-şi dragostea chiar înainte ca ea să îi ceară ajutor financiar. Vorbele lui o opresc, iar conversaţia lor este întreruptă de anunţul sosirii lui Krogstad. Nora îi cere doctorului Rank să plece şi îl primeşte pe Krogstad, care îi spune că deşi va menţine împrumutul, el nu vrea să mai facă publice faptele, în schimb vrea să îi dea lui Torvald o scrisoare explicând în aşa fel încât Torvald să fie presat să îi păstreze postul la bancă. Nora protestează împotriva implicării lui Torvald, dar Krogstad pune scrisoarea în cutia poştală a lui Torvald spre oroarea Norei. Totuşi ea încearcă să-şi folosească farmecele pentru a-l preveni pe Torvald să citească scrisoarea, atrgându-l de la afaceri, rugându-l să o ajute să se pregătească pentru petrecerea din seara următoare. El este de acord să amâne lucrul, iar scrisoarea rămâne în cutia poştală.

Noaptea următoare, înainte ca Torvald şi Nora să se întoarcă de la bal, doamna Linde şi Krogstad, care sunt vechi iubiţi, se reîntâlnesc în sufrageria lui Helmer. Doamna Linde cere să aibă grijă de Krogstad şi de copiii lui şi să îl ajute să devină omul care ea ştie că poate deveni. Soţii Helmer se întorc de la bal şi doamna Linde pleacă, Krogstad fiind deja plecat. Singuri, Torvald îi mărturiseşte Norei cât de mult o doreşte, dar este întrerupt de doctorul Rank. Doctorul venise să îşi ia rămas bun, după cum îi spune pe ascuns Norei. Văzând că Torvald şi-a luat scrisorile ea se resemnează la a se sinucide.

Înainte să plece, Torvald o opreşte. Tocmai a citit scrisoarea lui Krogstad şi este înfuriat de conţinut. O acuză pe Nora de ruinarea vieţii sale. Îi spune că vrea să o părăsească, contrar spuselor de adineaori, cum că ar lua totul asupra sa. Punctul culminant al pisesi se petrece când în timpul tiradei sale, Torvald este întrerupt de slujnică ce poartă o altă scrisoare de la Krogstad adresată Norei. Torvald o citeşte şi devine copleşit de bucurie. Krogstad a avut parte de o schimbare fericită în viaţa sa şi îi trimite înscrisul înapoi. Torvald îi spune Norei că o iartă şi că încercarea ei duioasă de a-l ajuta a făcut-o mai afectuoasă ca niciodată.

Nora, văzând caracterul adevărat al lui Torvald pentru prima dată îi spune soţului ei că îl părăseşte. După ce el protestează, ea motivează că îl părăseşte, deoarece el nu o iubeşte, iar după noaptea aceasta nici ea nu-l mai iubeşte. Îi spune că după viaţa sufocantă pe care a trăit-o până acum îşi datorează să devină independentă şi să-şi exploreze propriul caracter şi lumea de una singură. În timp ce pleacă îi mărturiseşte lui Torvald că speră ca un miracol să se întâmple: că poate într-o zi vor putea să se reunească într-o căsnicie adevărată. Piesa se încheie cu uşa trântindu-se la plecarea ei.

Importanţa piesei constă în mesajul feminist care a zguduit scenele europene la premiera piesei. Respingerea căsătoriei şi a maternităţii de către Nora a scandalizat publicul din acel timp. De fapt, primele producţii germane ale piesei din anii 1880 au folosit sfârşituri alternative, scrise de Ibsen la cererea producătorilor.

Spiritul revoluţionar şi modernismul l-au influenţat pe Ibsen să îţi aleagă un erou neobişnuit, o casnică, în atacul său asupra valorilor clasei de mijloc. Devenind rapid subiect de bârfă în Europa, piesa a reuşit în încercarea de a provoca discuţii. De fapt, numeroasele feluri în care piesa poate fi interpretată fac din O casă de păpuşi o piesă atât de interesantă.  Fiecare nouă generaţie a avut o versiune diferită asupra cărţii, de la a o vedea ca pe o critică asupra feminităţii, la a o lua ca pe o alegorie Hegeliană a istoricului spirit al evoluţiei.

Leave a Reply