Activitatea teatrală a lui Caragiale s-a încheiat în anul 1890 cu drama Năpasta.
Tragicul e plasat în mediul rural, dar resursele lui sunt mai mult de ordin psihologic. Personajele sunt, ca în teatrul clasic, exponente ale unei singure pasiuni. Anca întruchipează sentimentul răzbunării, Dragomir sentimentul remuşcării, Anca s-a măritat cu ucigaşul soţului ei pentru a dovedi pe adevăratul asasin, pentru care a fost năpăstuit inocentul Ion. Când acesta, rătăcit, soseşte în casa lor şi se sinucide, Anca sileşte pe Dragomir să recunoască vechiul ca şi noul omor pentru a-l preda apoi jandarmilor.
Cu toate că executată cu îndemânare, drama lui Caragiale nu se ridică la înălţimea comediilor lui. Pornirea Ancăi apare inumană, Dragomir, mai degrabă victimă, stârneşte simpatia, Ion e neverosimil. Piesa este originală, totuşi o influenţă a naturalismului nu se poate nega.
Subscribe to email feed
