Fundalul comediei O scrisoare pierdută (1884) îl constituie alegerile de deputaţi din 1883, când s-a pus problema revizuirii Constituţiei, dar substratul nu-l formează competiţia politică de idei între partide, ci ingeniozitatea în descoperirea mijloacelor prin care se poate obţine, subteran, avantajul politic.
La putere se aflau în 1883 liberalii, în guvernarea cunoscută sub numele de viziratul lui I. C. Brătianu. Organizatia locală a partidului guvernamental dintr-un orăşel de munte, prezidată de Zaharia Trahanache, mare proprietar, sprijină candidatura avocatului Tache Farfuridi, pe care avocatul Nae Caţavencu, şeful grupului independent (disident), vrea s-o înfrângă, folosindu-se de o scrisoare compromiţătoare trimisă de prefectul Ştefan Tipătescu soţiei lui Trahanache, Zoe.
În vreme ce scaunul de deputat este disputat în acest mod, guvernul trimite de la centru un candidat oficial în persoana lui Agamemnon Dandanache, desemnat şi el ca urmare a unui şantaj, mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu, ales desigur "în unanimitate", fiindcă avocatul Caţavencu pierde scrisoarea care, printr-un curier pensionar onest, deşi turmentat, revine la Zoe.
Caragiale se amuză pe seama credulului Trahanache, alt jupân Dumitrache, aprobând până la capăt maxima tautologică a fiului său aflat la studii în Franţa: "Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zica că nu le are!" La fel de pitoresc e limbajul lui Caţavencu progresist numai în vorbe: "Istoria - zice el - ne învaţă anume că un popor care nu merge înainte, stă pe loc, ba chiar dă înapoi, că legea progresului este aşa că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe". Cât despre Dandanache, el n-are nici o conştiinţă a şantajului (Aud? Ţe era de făcut? Aminteri dacă nu-mi dădea în gând asta, nu m-aledzeam... şi să rămân fără coledzi!")
Intenţia de caracterologie e vizibilă şi în onomastica personajelor: Trahanache e ticăitul, Farfuridi licheaua, Dandanache încurcatura neaşteptată, dandanaua, Caţavencu demagogul, Pristanda comisarul, poliţaiul servil, care joacă (pristandaua e un joc) cum îi cânta alţii, Tipătescu e tipul Don Juan, un cetăţean, omul cu scrisoarea, apare doar cu numele viciului său: Cetăţeanul turmentat.
Subscribe to email feed
