Format în atmosfera de la Cuvântul unde a fost redactor între 1927 şi 1934, Mihai Sebastian (1907 - 1945) face până la un puct carieră literară comună cu Mircea Eliade. Debutează în 1932 în Fragmente dintr-un jurnal găsit, proza unui dezabuzat prematur, imoralist şi disponibil în formula Gide, vizând autenticitatea. Femei (1933) se compune din patru experienţe erotice în mediu parizian ale lui Ştefan Valeriu, o iubire platonică pentru o femeie matură, un amor pentru o femeie măritată, despărţită şi remăritată, altul pentru o cvasiinfirmă care şi moare născând. Se observă detaşarea rece a eroului dornic nu atât de satisfacţii, cât de cunoaştere, de aventură morală, fără a distinge binele de rău.
Cel mai interesant roman a lui Mihail Sebastian, De două mii de ani (1934), îşi propune un sondaj interior spre a-şi lămuri destinul, fatalitatea de a aparţine, în condiţiile discriminării rasiale, comunităţii iudaice şi totdeodată pământul românesc natal. Romancierul confirmă în mod paradoxal opinia lui Nae Ionescu din prefaţă că evreul e condamnat aprioric, prin simplul fapt de a fi evreu, de a nu fi recunoscut pe Mesia, la o suferinţă eternă, metafizică, fără putinţa de se mântui în veac. Consecinţa a fost ca unii l-au declarat renegat, trecut pe poziţii absurde, ceea ce i-a dat prilejul unei revanşe polemice de o mare onestitate ca şi de un remarcabil simţ al ironiei (Cum am devenit huligan, 1935). De altfel şi în roman versatilitatea lui Nae Ionescu apare în persoana eroului Ghiţă Blidaru. Alt roman, Oraşul cu salcâmi (1935), e prea îndatorat Falsificatorilor de bani al lui Gide, fiind însoţit ca şi acesta de un jurnal. În sfârşit, Accidentul (1940) e numai o simpatică naraţiune de magazin ilustrat (eroul, Paul, scăpat de prea facila Ann, face o cură de lumină la schi cu profesoara Nora Munteanu).
Teatrul lui Mihail Sebastian (Jocul de-a vacanţa, 1938; Steaua fără nume, 1944; Ultima oră, 1945, pe ecran cu titul Afacerea Protar) e agreabil şi inteligent, poetic în formula Jean Giraudoux, dar lipsit de adâncime. Corina îşi suspendă vilegiatura înainte de vreme pentru ca să nu distrugă visul început cu Ştefan Valeriu în vacanţa sentimentală, Mona, debarcată dintr-un tren şi găzduită o noapte de profesorul de matematici Miroiu pleacă şi ea înainte ca visul absurd al astronomului amator să se concretizeze, doar Magda Minu fiind un spirit mai pozitiv, convinge un afacerist ce se credea şantajat să finanţeze excursia în Asia a profesorului de istorie veche Andronic cu ea pe urmele lui Alexandru cel Mare.
sursa: Al. Piru - Istoria literaturii române
Subscribe to email feed
